Poza ghid 3

București 12 octombrie 2021. INNOVA Project Consulting în parteneriat cu Asociația pentru Relația cu Investitori la Bursă – ARIR lansează Ghidul Afaceri Responsabile.

În contextul în care în ultimii ani sustenabilitatea a căpătat o importanță din ce în ce mai mare la nivel european, prezentul Ghid își propune să sprijine toate companiile din România care doresc să își îmbunătățească perfomanța în acest domeniu.

Recentele modificări legislative – Pactul Ecologic European, propunerea de directivă privind raportarea corporativă de sustenabilitate și regulamentele europene privind finanțarea sustenabilă – determină o schimbare a comportamentului investitorilor care se răsfrânge asupra companiilor. Astfel, în procesul de luare a deciziilor de investiții crește ca importanță ponderea factorilor de mediu, sociali și de guvernanță, fie ca factori de rentabilitate, fie ca atenuatori ai riscurilor. Chiar dacă la prima vedere aceste modificări vizează doar companiile listate, în realitate, toate companiile, indiferent de tipul lor, vor trebui să se alinieze acestei tendințe. De exemplu, viitoarea directivă privind raportarea corporativă de sustenabilitate va veni cu obligații de raportare în domeniul sustenabilității extrem de complexe și ambițioase, atât pentru companiile mari care au peste 500 de angajați, cât și pentru IMM-uri. Comisia Europeană își propune ca, începând cu anul 2023, raportarea impacturilor și riscurilor de sustenabilitate să se facă în mod obligatoriu de către companiile care vor fi vizate de această directivă, pe baza unui standard european. Acest lucru va crea o presiune suplimentară asupra tuturor companiilor din Europa, cu atât mai mult asupra celor din România, care, din păcate, nu dețin toate același nivel de experiență în domeniul sustenabilității.

Prezentul Ghid este un instrument care oferă informații clare despre acțiunile pe care o companie ar putea să le implementeze, astfel încât, să își îmbunătățească performanța de sustenabilitate. Pentru claritate, acțiunile sunt structurate în șapte principii aliniate cu cele mai importante inițiative internaționale în domeniul sustenabilității, cum ar fi: Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă (ODD), Pactul Global al Națiunilor Unite și Inițiativa Globală de Raportare (GRI), precum și cu cerințele unora dintre cele mai relevante agenții de rating de ESG. Pentru a facilita transpunerea acestor acțiuni, s-au inclus și o serie de bune practici identificate la nivel național în rândul companiilor membre ARIR. Totodată, Ghidul reprezintă și un catalog de prezentare a tuturor membrilor fondatori și asociați.

Ghidul pentru Afaceri Responsabile poate fi descarat de la acest link.

Share this...
Share on Facebook
Facebook
Share on LinkedIn
Linkedin

0 Comments

Leave your comment